Funcțiile media. Tipurile de media

Strategia de Organizare
  • Valori dominante:
  • libertatea de expresie;
  • raportarea critică la media.
  • Obiective de formare:
  • familiarizarea cu funcțiile media;
  • clasificarea tipurilor de media;
  • cooperarea cu ceilalți membri ai grupului pentru a explica impactul mass-mediei asupra formării opiniei publice.
  • Durata estimativă: 1,5 h.
  • Resurse procedurale: tehnica SINELG, instrumentul Wordart, Analiza de știri.
  • Resurse materiale: fișe de lucru, computer conectat la Internet, boxe, tablă flipchart, proiector (sau ecranul unui calculator).
  • Concepte-cheie: mass-media, funcțiile media.

EMI I – ACCESUL LA INFORMAȚIE

Timp recomandat: 20 de minute

Sarcină

  • Lecturați, în cheia tehnicii SINELG, suportul informațional „Funcțiile media. Tipuri de media”.
Media are un impact semnificativ asupra societății, exercitând mai multe funcții.

  • Funcția de informare se realizează prin efortul jurnaliștilor de a aduna și de a prezenta publicului informații utile din diferite domenii: social, economic, politic, cultural etc. Informațiile sunt realizate în forma produselor media: știri, reportaje, articole, interviuri, filme de documentare. Funcția de informare contribuie la formarea opiniei publice a cetățenilor. Astfel, analizând buletinele de știri sau diverse emisiuni, cetățenii își formează puncte de vedere în legătură cu diferite partide politice, pot lua decizii cu referire la anumite proprietăți, investiții, cheltuieli, cursul valutar, vreme – aspecte cotidiene importante.
  • Funcția de divertisment se manifestă prin conținuturile media care recreează și distrează publicul: emisiuni de divertisment, seriale, filme artistice, sport, concursuri. Este important ca produsele media de divertisment să fie de calitate și să nu promoveze pseudovalori. Numeroși autori (J. Stoetzel, E. Morin, J. Cazeneuve ş.a.) au vorbit chiar despre un rol psihoterapeutic (cathartic) al mass-mediei: provocarea unei reacții de eliberare a individului, evadare din rutină sau de identificare cu anumiți eroi. De exemplu, în viața de toate zilele ești amărât și frustrat, dar, uitându-te la un film,  simți că undeva, adânc-adânc, trăiește un superman în tine!
  • Funcția publicitară se manifestă prin transmiterea către utilizatori a publicității la anumite tipuri de produse și servicii, încercând să îi convingă să le achiziționeze. În baza reclamelor și spoturilor publicitare, televiziunile și radiourile obțin venituri semnificative, de aceea producătorii media le difuzează, chiar dacă utilizatorii sunt, adeseori, plictisiți de ele. Pentru difuzarea publicității, companiile plătesc redacțiilor,  aceste sume reprezintând un suport financiar serios pentru activitatea jurnaliștilor. Dacă nu ar câștiga bani din difuzarea reclamelor, mulți producători media (radio, TV) nu ar rezista pe piață. 
  • Funcția de socializare se manifestă prin posibilitatea utilizatorilor de a interacționa și de a distribui conținuturi. În mod deosebit, acest lucru este posibil datorită noilor media, în care internauții creează și postează fotografii, comentarii, articole. Ei fac schimb de păreri, comunică și socializează.
  • Funcția de culturalizare și educativă se manifestă prin capacitatea media de a deveni un factor educativ pentru cetățeni precum școala sau biserica.  Mass-media contribuie la transmiterea moștenirii culturale și facilitează învățarea individuală și colectivă. Difuzarea prin intermediul media a unor spectacole, expoziții, filme care prezintă o valoare culturală, a anunțurilor despre desfășurarea lor și a interviurilor cu personalități de cultură (pictori, muzicieni, scriitori etc.) reprezintă o manifestare a funcției de culturalizare. Funcția educativă se realizează, indirect, prin tot ce ne comunică media și, explicit, prin mai multe produse: acțiuni de popularizare a științei (emisiunea Teleenciclopedia, canalele Animal Planet, Discovery, National Geographic); programe de educație la distanță, prin care cursanții sunt pregătiți pentru examene; emisiuni interactive de studiere a unei limbi; documentare pe teme istorice, emisiuni și publicații pentru copii (Magazinul copiilor) etc.

Ttipuri de media:
  • presa tipărită/scrisă;
  •  presa audiovizuală;
  • presa online.

Presa tipărită  include reviste și ziare. Acestea pot fi de mai multe tipuri: economice, politice sau sportive.

Presa audiovizuală cuprinde radioul, televiziunea și rețelele multimedia (jocuri video, televiziune digitală).

Presa online a devenit populară odată cu apariția Internetului. Produsele acestui tip de media sunt e-revistele și e-ziarele.

EMI II – ANALIZA CRITICĂ

Timp recomandat: 15 minute

  1. Discutați, în echipă, secvențele din suportul informațional „Funcțiile media. Tipuri de media” marcate cu:
pentru informația cunoscutăpentru informația nouăpentru informația cu care nu sunteți de acordpentru informația neclară
  1. Analizați ce tip de media utilizați preponderent.
  2. Estimați cu ce scop consumați anumite produse media. Ce funcție media este cea mai importantă pentru dumneavoastră?

EMI III – CREAREA DE PRODUS

Timp recomandat: 15 minute

  • Selectați 10-15 cuvinte-cheie din domeniul mass-media de la tema-suport propusă.
  • Elaborați un nouraș de cuvinte, utilizând instrumentul Wordart (www.tagul.com sau https://wordart.com/).

EMI IV – REFLECȚIE ASUPRA TEMEI

Timp recomandat: 20 de minute

Sarcină

  • Potriviți știrea și funcția pe care o realizează fiecare în parte.

 

ȘTIRIFUNCȚIE
Deconectări de lumină, programate pentru 27 iulie

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. anunţă că sîmbătă, 27iulie 2019, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos (…). Pentru informații suplimentare contactați Serviciul Suport Clienți al companiei la telefonul 022-43-11-11.

(Sursa: Noi.md; data: 26.07.2019)

PUBLICITARĂ

DE INFORMARE ȘI FORMARE A OPINIEI PUBLICE

DE DIVERTISMENT

DE CULTURALIZARE ȘI EDUCATIVĂ

DE SOCIALIZARE

 

 

HOROSCOP: Cele mai nefericite cupluri din zodiac

Fericirea în cuplu depinde de foarte multe aspecte, dar lucrurile nu se întâmplă întotdeauna cum vrem. Pot oricând să apară probleme care să clatine relația și care să plutească pentru o perioadă lungă de timp asupra celor doi parteneri, scrie realitatea.net.

Se știe foarte bine că potrivirea dintre două persoane nu depinde de astre sau de zodiile lor, dar, atunci când nu mai știm cauzele neînțelegerilor, putem să luăm în considerare și acest aspect. Descoperă în articol exemple de cupluri a căror relație este dominată de o dramă continuă!

(Sursa: Publika.md, data 26.07.2019)

Teoria lui Einstein a rezistat celui mai dificil test ce a vizat o stea care orbitează o gaură neagră

Teoria relativităţii generale a lui Albert Einstein a rezistat celui mai dificil test de verificare efectuat până în prezent, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, citat de DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), a anunțat că cercetarea lor este cel mai cuprinzător test al relativității generale în apropierea găurii negre supermasive din centrul galaxiei noastre.

„Einstein are dreptate, cel puțin până acum”, a declarat specialista Andrea Ghez, profesor universitar de fizică și astronomie la UCLA și co-realizatoare a cercetării. 

(Sursa evzmd.md, data: 26.07.2019)

EMI V – ACȚIUNE

Timp recomandat: 20 de minute

Sarcină

  • Accesați portalul de știri pentru tineri Diez.md  (https://diez.md/).
  • Analizați ce domenii și ce tipuri de conținut include.
  • Selectați diferite articole pentru a argumenta fiecare dintre cele 5 funcții media prezentate în textul-suport.