Înapoi la module

Rolul media în promovarea cetățeniei active

Parcurgând modulul „Rolul media în promovarea cetățeniei active”, veți descoperi informații utile despre rolul mass-mediei în promovarea cetățeniei active și apărarea democrației. Veți afla în ce mod media contribuie la respectarea drepturilor tuturor minorităților, precum și la mobilizarea societății pentru implicare și chiar pentru fact-checking. Prin urmare, vă veți familiariza cu noțiuni noi și interesante, veți analiza mai multe produse media, făcând diferența dintre produsele media de calitate și cele manipulative. În același timp, vă veți documenta despre editorial și rolul acestuia în cadrul unui ziar, vă veți convinge că media devine un puternic factor educogen în societate. 

   De asemenea, veți analiza interviuri, știri și studii de caz cu privire la libertatea mass-mediei în Republica Moldova, precum și veți afla cum poate fi îngrădită libertatea de expresie. Avem convingerea că întreg modulul va prezenta interes sporit pentru dumneavoastră și vă va convinge, o dată în plus, că un om informat este un om puternic.

subiecte

  1. Implicarea cetățeanului în verificarea datelor. Fact-checkingul

    Fact-checkingul este o formă activă de implicare și prevenire a manipulării și propagandei. 

    Detalii
  2. Rolul media în recunoașterea și protejarea drepturilor persoanelor care reprezintă diferite minorități

    Pentru a putea înțelege de ce este necesară respectarea drepturilor minorităților, este important să înțelegem termenul în sine. „Minoritate” nu înseamnă cineva mai puțin valoros, mai slab sau cu mai puține drepturi.  Termenul desemnează un grup numeric inferior restului populaţiei unui stat, ai cărui membri care au cetăţenia acestui stat, au caracteristici etnice, religioase sau lingvistice diferite de cele ale restului populaţiei şi sunt animaţi de voinţa de a-şi păstra cultura, tradiţiile, religia sau limba” (M. J. Deschenis, 1985).

    Detalii
  3. Media – factor de educare și formare a conștiinței civice și a cetățeniei active

    Media este un mediu educogen precum școala, familia, biserica, instituțiile culturale. Ea poate amplifica sau atenua anumite experiențe colective sau personale, prin urmare este foarte important ce conținuturi și mesaje sunt promovate prin media.

    Detalii
  4. Editorialul

    Spre deosebire de articolele de știri, care prezintă informațiile în mod echilibrat și obiectiv, fără opiniile reporterului, editorialele sunt materiale de atitudine. Ele sunt scrise și prezintă punctul de vedere al editorialistului, care reprezintă perspectiva patronului sau a redacției. 

    Detalii
  5. Media – garant al democrației în societatea contemporană

    „Democrația înseamnă, printre multe altele, dezbatere și participare. La originile sale, în Agora grecească (piață publică în care aveau loc adunările populare în Grecia antică) sau în Senatul roman, democrația era literalmente participativă.

    Detalii
Studiind acest modul…

VEȚI GĂSI RĂSPUNSURI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:

  • Cum pot eu, bibliotecarul, contribui la informarea utilizatorilor bibliotecilor și a altor bibliotecari cu privire la importanța mediei în consolidarea democrației și a cetățeniei active?
  • De ce este important ca eu, tânărul/tânăra de azi, să conștientizez în ce mod media îmi modelează personalitatea?
  • Cum poate un cetățean, conștient și curios, realiza fact-cheching pentru a nu asista pasiv, ci pentru a schimba lucrurile în țara sa?