„Democrația înseamnă, printre multe altele, dezbatere și participare. La originile sale, în Agora grecească (piață publică în care aveau loc adunările populare în Grecia antică) sau în Senatul roman, democrația era literalmente participativă.
Spre deosebire de articolele de știri, care prezintă informațiile în mod echilibrat și obiectiv, fără opiniile reporterului, editorialele sunt materiale de atitudine. Ele sunt scrise și prezintă punctul de vedere al editorialistului, care reprezintă perspectiva patronului sau a redacției.
Media este un mediu educogen precum școala, familia, biserica, instituțiile culturale. Ea poate amplifica sau atenua anumite experiențe colective sau personale, prin urmare este foarte important ce conținuturi și mesaje sunt promovate prin media.
Pentru a putea înțelege de ce este necesară respectarea drepturilor minorităților, este important să înțelegem termenul în sine. „Minoritate” nu înseamnă cineva mai puțin valoros, mai slab sau cu mai puține drepturi. Termenul desemnează un grup numeric inferior restului populaţiei unui stat, ai cărui membri care au cetăţenia acestui stat, au caracteristici etnice, religioase sau lingvistice diferite de cele ale restului populaţiei şi sunt animaţi de voinţa de a-şi păstra cultura, tradiţiile, religia sau limba” (M. J. Deschenis, 1985).
Fact-checkingul este o formă activă de implicare și prevenire a manipulării și propagandei.
Comentarii recente